Mersul Trenurilor este un spectacol încărcat de momente comice şi dramatice desfăşurate pe un fundament de teatru al absurdului. Publicul este purtat pe rând, prin situaţii simple de viaţă, prin lumea internă a actorilor, a teatrului şi prin circumstanţele cu care se ciocnesc oamenii în faţa deciziilor cruciale.

   Problemele societăţii surprinse în acest spectacol sunt cele ale manipulării, ale cursului vieţii predestinate, cum se pot situa oamenii pentru a putea deciziona aspectele importante ale umanităţii şi cât de mult contează urmarea unor principii bine puse la punct în faţa tumultului pe care îl confruntăm zi de zi. Iubirea îşi găseşte un loc important în desfăşurarea acţiunii, în evoluţia personajelor şi a conflictului din spectacol.

   „Când, în mijlocul vieţii, te opreşti să vezi rostul anumitor momente, mori. Eşti executat fără drept de apel. Ridică-te, nu te uita înapoi şi caută să stabileşti tu rostul lucrurilor, altfel vei fi împuşcat la fiecare trecere de pietoni, în mintea ta.” – aceasta este una din replicile finale ale lui Damian, personajul cheie al acestui text. 

    Poate fi ideea de esenţă a întregului spectacol.