Despre

Masterclass-ul de ARTA ACTORULUI este un program non-formal de educație, cercetare și formare artistică cu durată de 2 ani, conceput de Alex Floroiu, care este actor, mentor, antreprenor cultural, impresar artistic, fondator și Președinte la Breasla Actorilor.

Într-o lume definită de consum, superficialitate, lipsă de substanță, a lucrurilor făcute pe repede înainte și a rezultatelor virale, cu reach, tot mai mulți oameni simt nevoia unei transformări reale, înțelegând deja că nimic pe această lume nu se poate crea fără  timp angajat și efort susținut. Programul se adresează persoanelor care s-au săturat să alerge de la un curs la altul, căutându-se, de fapt, pe sine, cel adevărat, înconjurat, în același timp, de alți oameni care simt aceeași chemare. De asemenea, este și pentru cei care văd o opțiune în facultatea de actorie, pentru absolvenții care doresc să aprofundeze procesul de creație artistică și să își mărească spectrul de interpretare, sau să devină actori profesioniști, adaptați industriei creative și de divertisment.

Anul I

Primul an îl dedicăm mijloacelor interioare de creație și interpretare artistică, prin care cursanții vor învăța ce înseamnă adevărul scenic, improvizația, acțiunile fizice, intențiile și situațiile date, jocul cu măști și alte forte de expresie artistică, vor studia instrumentul de interviu cu personajul, vor fi deprinși cu tehnica artei actorului. Anul va fi încheiat cu un spectacol melodramatic / de realism psihologic, învățând să adapteze într-o formă teatrală experiența trăită în viața cotidiană.

Anul II

Al doilea an este dedicat teritoriilor dramatice, în care elevii vor învăța să jongleze cu nivelurile de joc și să justifice dramatic mijloacele de expresie artistică, vor fi distribuiți în spectacole de Commedia dell’Arte și William Shakespeare, spectacole stradale și de clovnerie, vor studia arta actorului de film și mecanismele de funcționare a industriei creative, lucrând la propriile lor repertorii artistice și portofolii de prezentare, necesare audițiilor și proiectelor culturale viitoare.

               

Programă Masterclass

Vă prezentăm sumar temele abordate, structurate sub forma a 10 module:

În concluzie, masterclass-ul are beneficii pentru cursanți, indiferent de motivele pentru care aleg să participe.

În primul rând, te învață să joci. Apoi, îți creează un fundament solid în relația ta cu scena de teatru și cu publicul spectator, te învață cum să depășești obstacolele psiho-emoționale, te ajută să lucrezi cu nivelurile de joc, de la subtil la expresiv, și invers, te învață cum să îți stăpânești corpul și emoțiile, cum să îți găsești starea de calm și echilibru, să justifici dramatic fiecare acțiune și gest, să analizezi mișcarea și textul, să îți dezvolți noi mijloace de expresie artistică, să îți pregătești un portofoliu pentru casting și, mai ales, cum să fii actor profesionist. 

Mijloace de expresie scenică

• Arta vorbirii scenice (respirație, dicție, impostație și rostire scenică)

• Dans clasic și contemporan, tai chi, arte marțiale, step, jocul cu măști

• Muzică (canto și tehnică vocală, ritm, instrument muzical)

• Acrobație dramatică și lupte scenice, picioroange, jonglerie, pantomimă, statui vivante

Pe lângă modulele de mai sus, vom avea și alte abordări neconvenționale, care îi va ajuta pe elevi să înțeleagă direct procesul de creare și interpretare a unui personaj, lucrul într-o trupă de teatru sau pe platourile de filmare, și beneficiile deschiderii către noi orizonturi culturale și artistice.

Auto-Cursuri

Pe tot parcursul anului, elevii au posibilitatea unei căutări a creației personale. În cadrul acestei activități fără profesor, ei primesc, în fiecare lună, o temă pe care trebuie să o trateze după bunul lor plac. Este arta lor. Acest spațiu de libertate este esențial, el îți permite să nu uiți niciodată obiectivul principal al Academiei: creația.

Tot el înlesnește aplicarea a tot ceea ce se lucrează în timpul cursurilor, scoțând, în același timp, la lumină talentul elevilor, simțul jocului și al scriiturii dramatice cu care este dotat fiecare în parte.

Preselecție

Înscrierea candidaţilor în etapa de preselecție se face până la data de 01 octombrie 2024, în baza formularului de înscriere. În urma completării acestuia, vom stabili împreună o întâlnire online, în care vă vom prezenta integral programul nostru de masterclass, costurile și condițiile de participare, cât și beneficiile oferite membrilor academiei noastre.

Preselecția va consta într-o sesiune de ateliere, organizată pentru toți candidații, în care aceștia, puși în condiția de joc, își vor expune scenic potențialul artistic, capacitățile psiho-fizice, disponibilitatea de lucru și flexibilitatea emoțională, calitățile individuale, plăcerea de a juca și dorința de a fi actor.

Contact info

Adresă STUDIO 9

Program PR

Formular înscriere

Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulament general privind protecția datelor RGPD/GDPR).

Locație

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending
Don`t copy text!

Log in with your credentials

Forgot your details?